Din momentul in care iti adaugi prefixul “DJ”, e clar, trebuie sa ai pretentii. Nu foarte mari la inceput pentru ca toti prietenii tai si lumea cunoscuta iti vor spune ca ti-ai luat-o in cap cand acum 2 luni nici nu pusesei mana pe vreun platan.
Orice fel de gig ar fi, trebuie sa ai riderul tehnic bine gandit, bine pus la punct, dar niciodata exagerat. S-a intamplat de curand sa vedem un rider tehnic scris de parca artist/ii erau fata in fata cu tine si iti spuneau ce au nevoie. “Frate, avem nevoie de asta si daca e sa nu fie asta poti sa ne dai si asta”. “Neaparat sa avem si asta, bro, coa’ ca noi suntem cine suntem si na.” La astfel de scrisuri alb pe negru, oficiale cica, ai un singur raspuns, manelistic de fel, folosit la caterinca sau in serios pe de altfel: “Ok, boss!” Ca doar esti un boss fiind artist sau DJ. Cand spun orice fel de gig sau orice fel de locatie, chiar vorbesc serios.
Asa se prezinta cazul unui tanar DJ din Anglia, ce insumeaza 19 ani de viata si care desi este un DJ de dormitor, are un rider tehnic. Unde ajunge acest rider tehnic? La mama sa, care trebuie sa il onoreze la fiecare set, la fiecare mix. Ce poate fi mai cool decat sa ai propriul DJ acasa? N-are nici fee, are doar rider tehnic. Thom Blake este student, este din Wolverhampton, Anglia si ii trimite mamei sale riderul tehnic de anul trecut de cand si-a luat primul controller. Tanarul DJ declara: “Este o practica standard in comunitatea de DJ, ca locatia sau promoterul sa ii ofere DJului cerintele gasite pe riderul tehnic, acestea incluzand chiar sampanie si cox. Este casa mamei, deci este responsabilitatea ei sa imi asigure dulciuri si prosoape curate”.
Riderul tanarului are 2 pagini si ii este trimis mamei sale la inceputul fiecarei saptamani, timp in care acest pune muzica de 6-7 ori, seturi de 2 ore. “Orice DJ care pierde atata timp si depune atata efort, punand muzica intr-o locatie, are nevoie de cateva lucruri”. “Am auzit ca Todd Terje cere placa de facut bucle pentru mustata sa si Steve Aoki cere ca oamenii sa nu il arate cu degetul si sa rada de el” explica Thom.
Mama sa este foarte incantata ca trebuie sa isi indeplineasca obligatiile de promoter, dar ca unele chestii de pe lista sunt cam extravagante. “Unele lucru ca sosete curate si calcatul hainelor nu ma deranjeaza, dar ar trebui sa se mai gandeasca la cerinte precum o sticla de Cristal sau platoul de capsuni imbibat in inghetata cu gust de Dom Perignon si aranjate in forma de piramida ca Ferrero Rocher.” spune mama sa glumind. “Nu este atat de mare pentru un DJ si va primi probabil cateva sticle de Blue Nun (vin spumant) si un Snikers, cu ceva noroc.”
Esti DJ la tine acasa. Ai rider tehnic. Ai promoter. Ai sosete curate. Esti cool. Ce iti mai trebuie faima si numele pe afisele marilor cluburi ca headliner? Stai acasa. Nu, serios, daca ai probleme cu gigurile citeste articolul nostru scris de curand.
sursa: wundegroundmusic.com